conteaza

hai sa fim seriosi. un pic. de cate ori i s-a intamplat cuiva sa-si vada un episod din viata scris de altcineva pe un site pe care il citeste in mod frecvent? de cate ori? cinstit acum. mie niciodata pana azi, cand am citit postul asta si mi-am revazut ultima noapte cu prostul. sau poate prima, chiar nu conteaza, ar putea fi oricare dintre ele. am revazut totul detaliu cu detaliu, ca si cum autoarea povestea despre mine vazuta prin cine stie ce vizor ascuns de lume. m-am speriat un pic. poate povestea el prin ea. poate povesta altcineva prin ea, ceea ce ar fi fost chiar mai grav. dup-aia mi-am dat seama ca nu conteaza. chiar nu conteaza, ce-a fost a fost si nu mi-e rusine cu nimic, nici macar cu verigheta aia care pentru mine/el nu reprezinta o sotie adevarata, dar poate sa reprezinte temerile mele ca va fi una din viitor sau una pe care o ascundea de mine, sau despre care poate chiar stiam si am ales sa ignor detaliile. nici asta nu conteaza. ce conteaza e ca m-am simtit pentru cateva secunde suficient de vulnerabila incat sa ma intreb daca nu cumva am gresit cu el, daca nu cumva ma numar si eu printre numeroasele fufe care i-au trecut printre degete. daca nu cumva sunt una dintre cele multe. mi-a trecut repede. probabil ca sunt, dar acum chiar nu mai conteaza. m-am dus la el in prima zi cu cateva indoieli, stiam ca ma bag in gura lupului parca, stiam ca daca ma indragostesc de el o sa-mi fie rau, si cu toate astea m-am dus.

m-am dus din orgoliu, m-am dus din curiozitate, m-am dus pentru ca m-am gandit ca am o viata si m-am saturat sa regret lucrurile pe care n-am curajul sa le fac. m-am dus pentru ca m-a atras din prima zi, stiu asta acum, din prima zi in care l-am vazut de foarte departe, in care n-am vorbit cu el, in care nici nu stia ca sunt si eu acolo, uitandu-ma la el. cu timpul mi-am zis ca nu, chiar si cand ne-am revazut dupa anii astia mi-am zis ca nu, de el nu se poate, cu el nu se poate, stiu cine e si ce e, you never mess with entertainers ’cause they always leave, vorba lui Kanye, chiar daca el nu e entertainer, mie asta mi se pare ca ar trebui sa fie. so you never mess with him. evident, cum sa ma ascult eu pe mine insami? imposibil. eu m-am dus, si dusa am fost, vorba aia. de cand l-am vazut (din nou) prima oara, cu parul ravasit, cu tigara in mana, pierdut usor in spatiu, mai frumusel decat mi-l aduceam aminte, mai incercanat totusi, mai putin viu. mi-a dat fiori. imi aduc aminte perfect cum era imbracat, imi aduc aminte cum a coborat din scara ca sa ma ia, imi aduc aminte cum m-a pupat pe obraz. lucruri bizare, pe care de obicei le uit mult prea repede, mi le aduc aminte detaliu cu detaliu, si inca imi dau fiori. dupa prima zi si prima noapte inca ma amageam ca nu, ca nu am nimic cu el, ca n-o sa am, ca e doar sex and fun. si acum din cand in cand imi spun chestiile astea, cand imi vine sa-mi da palme pentru ca-s o trista infecta, cum s-ar spune in limbajul popular al cartierului meu. dar nu. prostul asta chiar mi-a placut. din prima zi, din prima clipa cand l-am vazut, cu spatele la mine, cand ma tineam de mana cu Gadis si i-am soptit ca-mi place de el, chiar daca nu-i vazusem fata, nu stiam cine e, nu stiam nimic.

imi place in continuare, nu mint cand spun ca m-as marita cu el daca m-ar cere si s-ar putea, nu mint cand spun ca n-am fost niciodata atat de inconstienta cu un tip. m-a speriat articolul pentru ca m-am vazut pe mine printr-un vizor, m-am vazut plina de mine in prezenta lui desi imi tremurau picioarele si mi se facea rau, ma vedeam fiind indiferenta si amagindu-ma ca pot sa si raman asa, ma vad punandu-mi-o cu el in acelasi stil, si vad cu siguranta zeii si demonii din titlu. si cum am spus, mi-a trecut. mi-a trecut in parte si pentru ca ieri m-am revazut cu fostul si mi-am dat voie sa fiu curva cu el, mi-am dat voie sa ma fut fara sa ma gandesc la ce-o sa se intample, mi-am dat voie sa fiu sincera cu el si sa-i spun absolut tot, iar el m-a iertat (desi nu avea ce sa-mi ierte, nu i-am facut nimic), m-a desmierdat, m-a atins cum numai el stie, m-a facut sa ma simt din nou ca la inceput. si cu toate astea, nu stiu pe care iubesc de fapt (ii iubesc pe amandoi, se poate?), nu stiu cu care as vrea sa fiu mai mult, nu stiu ce-as face daca ar trebui sa aleg, in ciuda faptului ca n-o sa trebuiasca niciodata sa aleg si asta stiu prea bine.

am momente, ca asta, in care continui sa-l vreau pe prost, pentru ca la el nu am acces, pe el nu-l vad, de el nu stiu nimic si nici n-o sa aflu ceva. si am momente in care nu simt nimic pentru el tocmai din aceleasi motive, momente in care tanjesc dupa fostul, tanjesc dupa cum stia sa ma citeasca, stia ce gandesc, stia sa ma lase in pace cand aveam draci, stia cand sa ma ia in brate si sa-mi spuna sa tac naibii. sunt o curva a sentimentelor, asa ma simt. si cel mai trist e ca ii fac rau, sau exista posibilitatea, sa-i fac rau unui om care poate nu merita.

futui.